joi, 4 septembrie 2008

Toni Doboş îşi revine !

Internat duminică la Clinica de Neurochirurgie, Toni Doboş (foto) a ieşit ieri din comă şi răspunde la stimuli verbali.

Previziunile doctorilor în cazul lui Toni Doboş sunt tot mai optimiste după ce evoluţia post-operatorie a fostului preşedinte al „U“ Cluj s-a înscris pe un traseu foarte bun. După o intervenţie chirurgicală fără complicaţii, fostul internaţional răspunde de ieri la stimuli verbali. „Dacă mă auzi, strânge-mă de mână“, i-a spus unul dintre doctori lui Doboş în timpul unui consult.

Ex-preşedintele lui „U“ Cluj a reacţionat prompt. „Toni Doboş nu se mai află în comă. Este somnolent şi nu şi-a putut deschide ochii pentru că sunt prea umflaţi. Reacţionează la stimuli verbali, dar nu este încă în afara oricărui pericol. Starea sa este mai bună“, a spus Florian Ştefan, medicul care l-a operat pe Doboş.

Alcoolemie zero

Rezultatele probelor de sânge recoltate duminică dimineaţă, la câteva ore după accident, relevă că Toni Doboş nu era sub influenţa alcoolului în momentul accidentului. „Analizele făcute la Institutul de Medicină Legală din Cluj au indicat o alcoolemie zero în cazul domnului Anton Doboş atât la prima testare, cât şi la a doua“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, inspector principal Raluca Seucan.

Niciun comentariu: